Psihologia asteptarilor personale

A avea asteptari. Este bine, sau nu?

De multi ani ma straduiesc sa fac totul din placere si iubire, fara sa am asteptari. Am primit aceasta educatie de-a lungul timpului, atat in calatoria mea spirituala cat si in facultatea de psihologie. Eforturile pe care le-am depus in directia asta m-au umplut uneori de fericire; satisfactia de a ajuta pe cineva poate fi o rasplata in sine, iar eu am simtit din plin aceasta savoare si nu mi-am mai dorit altceva.

Alteori insa am devenit deosebit de frustrata. Atunci cand bunele mele intentii, timpul petrecut, emotiile daruite si actiunile dedicate au fost prea mult si am fost judecata, etichetata si abuzata emotional – totul s-a transformat intr-un chin. Eforturile uriase de a-mi ascunde frustrarile si asteptarile m-au costat multa energie si, evident, am ajuns in burnout si cu probleme de sanatate. Oare iti suna cunoscut?

Stiinta asteptarilor (ei da, exista si asa ceva!) afirma ca daca ai asteptari atunci iti distrugi fericirea.

Adica tu crezi cu tarie ca ceva ce-ti doresti se va petrece, iar aceasta credinta are influenta atat asupra ta, cat si asupra celor din jur. Asteptarile mai sunt denumite pseudo-realitate, anticipare emotionala etc.

Si totusi, atunci cand actionam avem de obicei un obiectiv si ne asteptam la anumite rezultate. In relatii cautam reciprocitatea pentru a ne simti iubiti si valorizati. Cumva, a avea asteptari este foarte strans legat de motivatia noastra pentru viata. Si atunci, ce este gresit? Si daca da, unde?

Cea mai nerealista asteptare este sa nu ai vreodata asteptari nerealiste. Aceasta superba afirmatie a fost facuta de Miranda Morris, psiholog clinician in Maryland. Cred ca totul devine problematic atunci cand suntem prea atasati de asteptarile noastre, ca si cand noi ar trebui sa le servim lor, si nu invers. Ne plac atat de mult anumite idei cum ca lucrurile trebuie sa se petreaca intr-un anumit fel, incat devenim – fara sa ne  dam seama – rigizi. Perspectiva noastra se poare ingusta atunci periculos de mult, pana se reduce la un singur punct, si bineinteles ca dansam pe muchie de cutit: daca asteptarile noastre nu sunt implinite devenim nefericiti, anxiosi si depresivi. Viata ni se schimba in rau.

Putem oare face ceva pentru a trai bine, cu tot cu asteptari? Pentru mine raspunsul este sa aducem in atitudinea noastra cat mai multa flexibilitate putem. Sa observam cand cerem prea mult de la o situatie sau de la o persoana si sa cautam sa ne redefinim asteptarile. In acelasi timp, este important sa ne cunoastem cat mai bine pe noi insine si sa fim constienti de punctul in care trebuie sa oprim flexibilitatea si sa punem punct unei realitati care ne incalca valorile importante, care ne raneste. Poate ca autocunoasterea este o calatorie lunga cat viata si vom descoperi mereu noi si noi nuante, atat ale rigidatii mentale cat si ale flexibilitatii de care putem da dovada.

Abordand acest proces cu naturalete, cautand in mod constient echilibrul intre dorinte si realitate, ne crestem bucuria de a trai si putem aprecia mai mult experientele vietii. Gasesc aceasta perspectiva eliberatoare, ca si cand o povara ar fi inlaturata de pe umerii nostri si am trage cu nesat o gura din aerul proaspat al Vietii.